Certificatul SSL: Ce este si cum il instalezi pe site [Tutorial Video]
Pentru că în articolul anterior vorbeam despre crearea unui baze de date email şi cum să te foloseşti de site-ul tău pentru a colecta informaţii de la vizitatori, acum e cu atât mai necesar să ştii că e important nu doar să ai aceste informaţii, ci şi să le protejezi.
Cum faci acest lucru? Un cerificat SSL este o astfel de metodă.
Ce este un certificat SSL
SSL este prescurtarea pentru Secure Sockets Layer şi se referă la un standard web în materie de securitate informatică, care permite criptarea comunicaţiilor între serverul web şi browser-ul vizitatorului.
De ce ai nevoie de un certificat SSL
Dacă acum auzi pentru prima oară despre certificatul SSl şi te gândeşti oare la ce-ţi mai trebuie şi acesta, găseşti mai jos răspunsurile.
-
Pentru securitate
Datele transferate în format text sau într-o formă necriptată pot fi interceptate, compromise şi furate. Gândeşte-te doar la tranzacţiile efectuate online, care, de cele mai multe ori, presupun trimiterea unor informaţii personale precum datele cardului bancar, CNP-ul, user-ul şi parola. Hackerii care interceptează astfel de informaţii necriptate vor avea acces la toate aceste informaţii şi le vor putea folosi după bunul plac, de regulă pentru achiziţii de care tu nu ai cunoştinţă.
TU vii cu ideea,
NOI te susținem cu soluția și implementarea ei
Încrederea şi siguranţa este ceea ce îi face pe oameni să ofere informaţii personale, iar dacă ai un magazin online cu atât mai mult ar trebui să te preocupi de securitatea informaţiilor prelucrate de site-ul tău.
În acest context, un site web cu certificat SSL oferă o garanţie a securităţii pe internet, criptând orice informaţie înainte de a o transmite către server şi minimizând astfel riscul ca date importante să fie furate de către terţi. Odată criptate, informaţiile nu pot fi decriptate decat de serverul căruia îi sunt adresate.
-
Pentru autenticitate
Pe lângă rolul de criptare a informaţiei, certificatul SSL oferă totodată o garanţie a autenticităţii. Cu alte cuvinte, poţi fi sigur că informaţia pe care o transmiţi online va ajunge la serverul care trebuie şi nu la cineva cu interese ascunse.
Şi de ce anume e important acest lucru? Prin natura sa, internetul facilitează trimiterea de informații către mai multe computere de către vizitatorii unui site. Oricare dintre acestea poate pretinde că este, de fapt, site-ul tău şi îi poate păcăli pe clienţi să le ofere datele personale. Cu un certificat SSL instalat, această problemă este evitată.
-
Pentru SEO
Google preferă site-urile cu certificat SSL. De ceva vreme, motorul de căutare foloseşte ca şi criteriu de poziţionare în rezultatele sale HTTPS, adică acele site-uri cu conexiune securizată. Asta înseamnă practic că site-urile care au certificat SSL se vor bucura de o ierarhizare superioară, indiferent dacă sunt bloguri, site-uri de prezentare sau magazine online.
Şi acum, gândeşte pragmatic. Dacă site-ul tău are certificat SSL şi al concurenţei nu, Google îl va prefera pe al tău şi îl va poziţiona înaintea celui al concurenţei. Încântătoare perspectivă, nu-i aşa?
De ce face Google asta? Pentru credibilitatea sa proprie. Afişând cu prioritate site-urile sigure, arată lumii că îl preocupă siguranţa online şi, mai ales, siguranţa ta atunci când îl foloseşti pentru diverse căutări.
-
Pentru încredere
Securizarea unui site este reprezentată grafic printr-un lăcăţel, care apare în browser înaintea adresei site-ului respectiv. Este ca un fel de badge care arată tuturor că site-ul tău este sigur. În acest fel, vizitatorii vor avea o încredere mai mare în site-ul tău şi vor fi mai tentaţi să cumpere, mai ales dacă vorbim despre un magazin online.
-
Pentru vânzări
Se pare că securizarea informaţiilor poate influenţa inclusiv vânzările. Un studiu realizat de Business Insider arată că 74% dintre coşurile de cumpărături online sunt abandonate înainte de finalizarea comenzii, însă că 64% dintre acestea s-ar putea putea transforma în vânzări, dacă vizitatorii ar avea certitudinea că datele lor sunt securizate.
Cum să obţii un certificat SSL
Certificatele SSL sunt oferite de diverse companii IT, iar costurile de achiziţie pornesc de la câţiva zeci de euro/an. Există mai multe tipuri de certificate SSL, fiecare având caracteristici proprii şi costuri aferente.
Partea cea mai faină este însă că poţi obţine certificatul SSL în mod gratuit, dacă beneficiezi de un abonament de hosting ServHost.
În video-ul de mai jos realizat de noi, poţi vedea exact cât de simplu poţi activa certificatul SSL pe site-ul tău.
Certificatul SSL este esenţial pentru protejarea site-ului tău, asta chiar dacă acesta nu colectează de la utilizatori informaţii personale precum datele cardului bancar. Este esenţial pentru că oferă confidenţialitate, securitate şi integritatea datelor într-o lume care se confruntă tot mai des cu atacuri cibernetice.
Iar dacă am lămurit aspectele legate de siguranţa online, în articolul următor ne concentrăm pe alegerea instrumentului de email marketting potrivit.
Cu drag,
Ninel