Servhost

Platforma de cursuri

Strategii de marketing cu exemple

Orice afacere la un moment dat se poate lovi de următoarea problemă:

Vrea să atragă mai mulți clienți și să-și crească vânzările însă nu îi este clar ce strategii de marketing să folosească pentru a-și îndeplini obiectivele.

Indiferent de resursele pe care le ai la dispoziție, fără o strategie, acestea rămân doar resurse.

E ca și atunci când vrei să pregătești o ciorbă delicioasă, ai toate ingredientele la dispoziție însă nu cunoști rețeta. Practic, nu știi cum să le folosești împreună pentru a ajunge la rezultatul mult dorit.

Prin urmare, este important să îți creezi o strategie de marketing care să te ajute să folosești resursele eficient și să te concentrezi pe acele acțiuni care vor avea cel mai mare impact asupra afacerii tale.

În articolul ce urmează vei afla ce este o strategie de marketing, cum funcționează aceasta, precum și 25 de exemple de strategii pe care să le testezi în afacerea ta.

Platforma de cursuri

Sumarizare articol

Ce înseamnă strategia de marketing?

Pe scurt, strategia de marketing este planul prin care ajungi la obiectivele tale de business. Pentru a înțelege mai bine, gândește-te la următorul exemplu. 

Să spunem că vrei să atragi 20 de clienți noi în următoarea lună. Acesta este obiectivul tău. În continuare, ai nevoie să definești strategia, adică planul prin care vei îndeplini acest obiectiv. 

În această strategie sunt incluse mai multe tactici, pe care le alegi în funcție de resursele tale. 

Dacă nu ai un buget foarte mare la dispoziție, asta înseamnă că una din tacticile tale va fi să crești numărul de recomandări de la clienții existenți. În schimb, dacă dispui de resurse suficiente, o tactică ar fi să investești bugete considerabile în promovarea plătită, pentru a atrage cei 20 de clienți noi. 

De asemenea, în conceperea strategiei de marketing, va trebui să urmezi mai multe etape. 

Pentru început, va trebui să faci o cercetare de piață pentru a-ți da seama unde te situezi în raport cu concurenții tăi.

Poate că într-o dimineață ți-a venit o idee pe care tu o consideri genială, însă după o cercetare amănunțită, afli că ea este deja pusă în practică de către competitori. 

Pasul următor este să îți dai seama cui te adresezi și cum arată clientul tău ideal. O strategie de marketing va fi centrată în jurul acestui client.  Gândește-te la ce îi captează atenția, ce îl motivează să cumpere, unde își petrece timpul online sau offline și cum poți să îi rezolvi problemele.

După ce ai făcut cercetarea pieței și targetarea audienței, urmează să alegi canalele potrivite în care să-ți desfășori strategia. Acestea sunt locurile unde audiența ta își petrece timpul și unde este deschisă să interacționeze cu brandul tău. Spre exemplu, dacă te adresezi unui public tânăr, atunci ai nevoie să incluzi promovarea pe TikTok în strategie.

Prin urmare, chiar dacă există mai multe strategii de marketing, ele au nevoie să fie alese în funcție de specificul afacerii tale și de nevoile ei. 

De ce este importantă o strategie de marketing?

Indiferent ce afacere ai pus pe picioare, este important să acorzi atenție unei strategii de marketing, pentru că îți va fi mult mai clar cum anume să îți promovezi afacerea. 

Fără o strategie de marketing, vei acționa haotic și fără rezultate, vei risipi resurse, iar promovarea va fi incoerentă și ineficientă. 

În loc să investești în campanii fără un obiectiv precis sau să încerci diverse tactici fără un plan clar, strategia îți oferă un traseu bine definit. 

Astfel, vei ști exact ce trebuie să faci pentru a ajunge la rezultatele dorite, evitând deciziile impulsive sau schimbările de direcție.

Unul din marile avantaje pe care ți le oferă o strategie de marketing este că poți măsura eforturile tale, ca mai apoi să iei deciziile potrivite.

De exemplu, dacă lansezi o campanie de promovare online, ți-ai putea propune să urmărești câți clienți noi ai obținut prin această campanie, cât te-a costat să aduci fiecare client și ce încasări ți-au adus aceștia în firmă. 

Astfel, îți dai seama dacă investiția a meritat și poți decide dacă merită să continui în aceeași direcție, sau să schimbi strategia. 

De asemenea, printr-o strategie de marketing ai posibilitatea să corelezi la unison eforturile de marketing, atât cele offline cât și cele online. 

Dacă obiectivul tău este să atragi 20 de clienți noi luna aceasta, atunci eforturile tale vor fi orientate către acest scop, indiferent de canalul pe care îl folosești. 

Pusă pe hârtie, strategia de marketing se transformă într-o hartă de ajutor pentru orice antreprenor ce își dorește ca obiectivele sale de business să fie atinse în timp util. 

Care sunt beneficiile unei strategii de marketing eficiente?

Atunci când acorzi timp pentru crearea unei strategii de marketing, câștigi mai multe beneficii pe termen lung, iar acestea se vor vedea în rezultatele afacerii tale.

Creșterea vânzărilor, consolidarea brandului, atragerea de clienți noi precum și obținerea unui avantaj competitiv, sunt doar câteva din beneficiile pe care le obții.

Creșterea vânzărilor vine ca urmare a prezenței tale constante în locurile unde se află clientul tău ideal. De exemplu, dacă în strategia ta de marketing te concentrezi pe platformele de social media unde publicul tău este cel mai activ, atunci mai devreme sau mai târziu vei simți și o creștere a clienților.

Oamenii vor apela la tine atunci când au nevoie, iar faptul că menții o comunicare constantă, te ajută să rămâi în atenția lor, ca mai apoi să-ți ceară ajutor.

Cheia este să nu renunți la strategie doar pentru că nu vezi rezultate imediate. Marketingul este un proces de durată, iar rezultatele consistente vin doar prin efort susținut.

De asemenea, tot printr-o strategie de marketing reușești să-ți consolidezi brandul afacerii.

Cum reușești acest lucru? Ei bine, gândește-te la brandul Mcdonalds. Când te gândești la Mcdonalds, îți apar în minte acei hamburgeri gustoși, faimoasele arcade aurite sau celebrul Big Mac.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că Mcdonalds și-a construit o identitate clară și inconfundabilă. Aceste imagini îți apar în minte deoarece fac parte din experiența pe care brandul McDonald’s a creat-o de-a lungul anilor prin mesaje coerente și memorabile.

Atunci când respecți strategia, nu doar că îți consolidezi brandul și atragi clienți noi, dar îți creezi și un avantaj competitiv.

De ce?

Pentru că, prin simplul fapt că ești mereu constant, reușești să devii prima opțiune în mintea potențialilor clienți. Asta înseamnă că nu te bazezi doar pe prețuri și oferte de moment, ci construiești o loialitate și încredere pe termen lung.

Exemplele de mai jos te vor ajuta să alegi mai bine strategia de marketing potrivită afacerii tale.

Tipuri de strategii de marketing cu exemple

Iată 25 de exemple de strategii de marketing pe care să le urmezi pentru a-ți crește afacerea în 2025.

1. Atrage trafic calificat prin SEO

Site-ul tău devine doar o simplă carte de vizită online, dacă nu aduci pe el trafic calificat, adică vizitatori direct interesați de serviciile sau produsele tale.

Prin SEO, reușești să-ți aduci site-ul pe prima pagină din Google, iar asta îți va impulsiona vânzările.

Indiferent de domeniul afacerii tale, ai multe de câștigat dacă investești într-o strategie de SEO.

Primul pas în acest sens este să îți creezi un site, unde să îți prezinți produsele sau serviciile.

Mai multe despre cum te putem ajuta să creezi un website, găsești aici.

2. Creează conținut valoros

Crearea de conținut valoros este o strategie de marketing ce va aduce rezultate chiar și în 2025.

De la simple postări pe social media până la articole de blog, prin conținut valoros oferi șansa potențialilor clienți să interacționeze cu afacerea ta.

Iar cu fiecare interacțiune, sunt tot mai aproape de decizia de cumpărare. Prin conținut valoros nu faci altceva decât să le dai șansa să te cunoască pe tine și afacerea ta.

3. Crește o listă de abonați la email

Dacă nu ai investit până acum în email marketing, atunci acest lucru ar trebui să devină o prioritate pentru tine în anii ce urmează.

Conform celor de la Constant Contact, pentru fiecare dolar investit în email marketing, vei câștiga înapoi alți 36 de dolari. Asta pentru că, prin email marketing poți menține o comunicare mult mai personalizată și apropiată cu potențialii tăi clienți.

Cu cât lista ta de abonați este mai mare, cu atât cresc șansele să îți generezi clienți noi pentru afacerea ta.

4. Strategie de marketing prin funnel de vânzare

Probabil fiecare afacere ar avea de câștigat dacă ar implementa un așa numit funnel de vânzare, sau pâlnie de vânzare. 

Asta pentru că, prin intermediul unui funnel, reușești să atragi oameni direct interesați să lucreze cu tine ori să-ți testeze produsele sau serviciile.

Mai multe despre cum îți poți crește vânzările prin intermediul unui funnel, dar și ce alte beneficii îți aduce, găsești aici. 

5. Promovează-te outdoor

Afișe, bannere sau panouri publicitare, toate îți pot fi de ajutor atunci când ești la început de drum și vrei să atragi clienți noi.

Potritv celor de la Data & Marketing Association, 45% din persoanele care primesc un flyer aleg să-l păstreze, în eventualitate în care vor avea nevoie de acel serviciu sau produs. 

Această formă de marketing devine și mai eficientă în momentul în care ai și o ofertă bună, sau un design ce iese ușor în evidență.

6. Promovează-te prin conținut video

Platformele de social media încurajează din ce în ce mai mult conținutul video.

Prin urmare, și tu ar trebui să incluzi acest tip de conținut în strategia ta de marketing, dacă vrei ca mesajul tău să ajungă în fața a cât mai multor persoane. 

Ca exemple, ai putea să faci un video de prezentare a locației, să explici cum te-ai gândit să începi afacerea, ori să adaugi câteva momente de tipul “behind the scenes”. 

7. Folosește-te de puterea recomandărilor

Ai cu 90% mai multe șanse ca cineva să cumpere de la tine, dacă afacerea ta i-a fost recomandată de către un prieten.  

Prin urmare, indiferent de strategiile de marketing, încearcă să-i faci pe clienți să te recomande mai departe. 

Poți face asta fie prin livrarea unui serviciu peste așteptări, ori prin oferirea anumitor reduceri sau bonusuri de interes pentru aceștia. 

8. Marketing bazat pe storytelling

Dacă ești în căutarea unei metode prin care te poți diferenția de concurență, atunci sfatul nostru este să apelezi la povești.

Chiar dacă în orașul tău există alte 20 de afaceri identice cu a ta, poveștile vor fi întotdeauna diferite.

Cu cât sunt mai autentice și interesante, cu atât mai bine.

9. Câștigă încrederea prin recenzii și studii de caz

Atunci când vrei să cumperi un produs nou, sau vrei să încerci serviciile altui furnizor, ce faci prima dată?

Citești recenziile. 

Acum gândește-te cât de mult te-ar putea ajuta aceste recenzii, mai ales dacă te folosești de ele și le promovezi constant. 

De exemplu, ai putea să introduci pe website-ul tău mai multe testimoniale/recenzii primite de la clienții actuali, pentru a-ți crește rata de conversie. 

Iar dacă nu ai un website, atunci apasă aici și află cât de repede îți putem construi unul.  

10. Strategie de marketing prin campanii plătite

Reclamele pe Facebook, Instagram sau TikTok îți pot aduce un flux nou de clienți, mai ales dacă ai un mesaj convingător și o ofertă bună.

În acest caz, strategia de promovare ar trebui gândită în jurul avatarului de client.

Platforma de cursuri

11. Marketing prin influenceri

Atunci când afacerea ta este nouă la tine în oraș, o idee bună ar fi să apelezi la serviciile unui influencer pentru a ajunge rapid la un anumit public țintă.

Însă atenție, acest influencer ar trebui să aibă mai multe în comun cu specificul afacerii tale.

12. Include evenimente în strategia de marketing

Evenimentele fizice pot fi o idee bună pentru a-ți promova afacerea, și asta pentru că le oferi posibilitatea clienților să te cunoască mai bine, să vadă în acțiune serviciile sau produsele tale și să interacționeze direct cu echipa ta.

Participarea la târguri, expoziții sau evenimente locale te poate ajuta să construiești încredere și să faci o impresie bună.

13. Colaborează cu alte afaceri/specialiști

Sfatul nostru este să colaborezi cu afaceri din nișe diferite, dar complementare cu serviciile tale.

În felul acesta, ajungi la o audiență nouă și nu te afli în relație de concurență cu afacerea respectivă.

14. Crează webinarii gratuite

Dacă ești specialist într-un anumit domeniu, coach, trainer sau terapeut, crearea unui webinar te poate aduce mai rapid în atenția potențialilor clienți.

Chiar dacă implică mai multe detalii tehnice, webinarul rămâne în continuare o metodă de promovare des folosită de către cei care oferă servicii 1 la 1.

15. Ține un podcast

Atunci când decizi să lansezi un podcast, ai posibilitatea să interacționezi cu publicul într-un mod autentic, fără perdea. De asemenea, podcastul este o formă de educație mult mai accesibilă pentru publicul larg.

16. Folosește-te de trenduri

Marketingul, indiferent că vorbim de cel online sau nu, este întotdeauna însoțit de trenduri, de la clipuri scurte pe platforme ca TikTok sau Instagram Reels, până la conținut educativ pe YouTube.

Desigur, nu toate trendurile sunt potrivite pentru afacerea ta, însă important este să experimentezi și să descoperi de ce anume sunt atrași clienții tăi.

17. Oferă un ebook gratuit sau alte resurse

Această strategie de marketing ți se potrivește mai ales dacă ești specialist într-un anumit domeniu și vrei să îți construiești o comunitate. 

Prin oferirea unui ebook, reușești să îți dovedești calitatea și te poziționezi ca expert în domeniul tău de activitate. 

Mai multe despre cum te putem ajuta să vinzi un curs online ori să promovezi un ebook, găsești aici.

18. SMS Marketing

Dacă ai construit o bază de date cu numerele de telefon ale clienților care au cumpărat de la tine, atunci felicitări!

Acum poți face campanii de SMS Marketing, ori de câte ori ai o ofertă interesantă, ce merită promovată.

Marele avantaj al campaniilor prin sms este că mesajele tale vor fi deschise și citite la o rată foarte mare.

19. Creează programe de loialitate

Studiile arată că este mult mai scump să atragi un client nou, decât dacă l-ai păstra pe cel existent și ai crea un program de loialitate.

Prin urmare, n-ar trebui să te concentrezi doar pe atragerea de clienți noi, cât și pe fidelizarea celor actuali.

20. Crează campanii de Black Friday

Aceste tipuri de campanii sunt din ce în ce mai des întâlnite în ultimii ani.

Totuși, rețină că nu poți pregăti eficient o campanie de Black Friday cu doar 2-3 săptămâni înainte.

Sfatul nostru este să aloci cel puțin o lună de zile pentru gândirea unei astfel de campanii, pentru rezultate cât mai bune.

21. Strategie de marketing prin educație

Atunci când ești specialist într-un anumit domeniu și vrei să atragi potențiali clienți, o idee bună ar fi să creezi un mini curs la care accesul să fie gratuit prin intermediul unei platforme. 

Cei interesați își fac un cont, îți consumă materialul, iar dacă au nevoie de și mai mult ajutor, vor apele la tine. 

Dacă vrei să afli cât de mult te poate ajuta o astfel de platformă, atunci apasă aici. 

22. Strategii de remarketing

O strategie de remarketing înseamnă de fapt să afișezi reclame doar persoanelor care au intrat pe pagina ta de Facebook sau ți-au vizitat website-ul.

Acestea sunt eficiente deoarece șansele ca aceste persoane să cumpere de la tine sunt mult mai mari, pentru că deja au interacționat cu afacerea ta.

23. Oferă bonusuri valoroase

În strategia ta de marketing, ai putea să incluzi și anumite bonusuri pe care să le oferi clienților tăi.

Acestea îți vor fideliza clienții, mai ales dacă le oferi fără a-i anunța în prealabil, pentru o surpriză și mai mare.

24. Campanii de Flash Sales

Flash Sales pot fi o metodă bună pentru a atrage rapid clienți noi și pentru a încuraja clienții existenți să rezerve din nou serviciile tale.

Aceste campanii, de obicei pe durată scurtă (de exemplu, 24-48 de ore), creează un sentiment de urgență și îi motivează pe clienți să profite de ofertă pe loc.

25. Organizează un giveaway

Pentru a atrage mai multă atenție asupra afacerii tale și pentru a-ți crește vizibilitatea online, poți organiza un giveaway.

Pentru a participa, solicită oamenilor să îndeplinească anumite criterii, cum ar fi să dea like paginii tale, să distribuie postarea, să eticheteze prieteni interesați sau să comenteze de ce ar dori să câștige premiul.

Cum să creezi o strategie eficientă de marketing?

Pentru a crea o strategie de marketing care să-ți aducă rezultate, ai nevoie să acorzi atenție următoarelor lucruri:

Analiza pieței

Fiecare piață este aparte, iar felul în care abordezi strategia de marketing depinde de acest lucru. Pentru început, ai nevoie să înțelegi nevoile și așteptările potențialilor clienți.

Le poți afla, fie prin utilizare de chestionare, sondaje sau interviuri. După ce afli nevoile acestora, poți să ajustezi oferta și mesajul de marketing.

De asemenea, într-o piață există mai multe segmente de clienți. Unele sunt mai profitabile pentru afacerea ta, altele nu.

Analiza pieței include și analiza competitorilor. Acest lucru te va ajuta să creezi o ofertă diferită, cu mult mai interesantă pentru potențialii tăi clienți.

Dacă nu faci o analiză de piață, nu îți vei da seama unde te situezi în raport cu concurența și cum anume ar trebui să te poziționezi pentru a atrage clienți noi.

Setarea obiectivelor

Strategia de marketing vine însoțită de obiective clare și cunoscute de către întreaga echipă. Aceste obiective ar trebui să respecte principiul SMART:

Specifice: un obiectiv clar, fără ambiguități

Măsurabile: să poată fi măsurate la final de campanie

Accesibile: obiectivele nu ar trebui să fie nici prea ambițioase, însă nici prea ușoare.

Relevante: obiectivele ar trebui să conteze cu adevărat pentru buna evoluție a afacerii tale

Timp – limitat: obiectivele au nevoie să fie îndeplinite într-o anumită perioadă de timp

De exemplu, un obiectiv SMART este creșterea vânzărilor cu minim 20% în următoarele 5 luni.

Alegerea canalelor

Alegerea canalelor de marketing se va realiza în funcție de publicul tău țintă. Spre exemplu, dacă te adresezi antreprenorilor, atunci te-ai putea orienta spre LinkedIn sau ai putea crea un eveniment fizic la tine în oraș.

În schimb, dacă te adresezi tinerilor, atunci îți vei îndrepta atenția mai mult spre social media.

De asemenea, fiecare canal de marketing vine la pachet cu anumite avantaje și dezavantaje. Astfel, ele vor fi alese în funcție de obiectivele tale.

De exemplu, promovarea prin reclame plătite poate fi mai costisitoare, dar îți va aduce rezultate mai rapide pe termen scurt.

Implementare și monitorizare

Strategia de marketing ar trebui implementată după un anumit plan. În felul acesta, resursele nu sunt irosite iar tu îți poți atinge obiectivele. 

În primul rând, asigură-te că ai toate materialele de marketing pregătite (campanii de publicitate, conținut pentru site sau rețele sociale, emailuri etc.) și că echipa este familiarizata cu obiectivele strategiei tale. 

Pe parcurs va trebui să monitorizezi implementarea strategiei de marketing. Acest lucru îți va permite să iei decizii rapide. 

Spre exemplu, dacă un canal sau tactică aduce rezultate peste așteptări, poți redirecționa resursele către acea zonă pentru a beneficia de un impact și mai mare.

Recomandări de la experți pentru o strategie de marketing de succes

Indiferent cum te-ai gândit să arate strategia ta de marketing, mai jos ți-am pregătit câteva idei de luat în seamă, pentru a-ți maximiza rezultatele:

Alocă timp suficient studierii pieței:

Faci o greșeală mare dacă tratezi superficial această etapă. Dacă nu înțelegi suficient de bine cum funcționează piața în care activezi, îți va fi greu să îți creezi un avantaj competitiv și să îți dezvolți afacerea.

Dacă nu îți cunoști clienții potențiali și așteptările lor, dacă nu îți cunoști concurenții, atunci nu te aștepta să înregistrezi progrese foarte mari.

Prin urmare, tratează cu seriozitate această etapă iar eforturile tale vor fi răsplătite.

Cifrele nu mint

Oricât de bună ți se pare strategia ta de promovare, dacă o pui în practică iar rezultatele sunt sub așteptări, atunci clar ai nevoie să aduci modificări.

În marketing, cifrele nu mint niciodată, mai ales când vine vorba de vânzări. Efectuează teste A/B pentru a compara diferite variante de mesaje, design sau oferte.

Aceste teste te ajută să vezi ce funcționează cel mai bine și îți oferă o direcție clară pentru îmbunătățiri.

Pune accent pe storytelling

Chiar și dacă te adresezi clienților din sectorul B2B, oamenii sunt mai receptivi la o poveste autentică, decât la o listă lungă de caracteristici și beneficii. 

O poveste bună poate să transmită valorile brandului, să inspire încredere și să creeze o legătură emoțională cu publicul țintă. 

Însă de departe, marele avantaj al poveștilor este că îți permit să te diferențiezi de competiție. 

Cere ajutor pe partea tehnică

Fie că vorbim de crearea unui site, setarea unui funnel de vânzare sau implementarea anumitor automatizări, ai nevoie să fii atent la partea tehnică dacă îți dorești ca strategia ta de marketing să funcționeze. 

Din fericire, la SERVHOST avem o experiență de 16 ani în livrarea de soluții online, atât pentru antreprenori cât și pentru soloprenori. 

Printre serviciile noastre se numără web design, crearea de funneluri de vânzare, implementarea de automatizări cât și oferirea de consultanță. 

Descoperă aici cum te putem ajuta să îți construiești o prezență online, fără să te împotmolești în zona tehnică. 

Coach, trainer, specialist?

Te învățăm cum să atragi primii tăi 5 clienți plătitori!

Dăm startul afacerii tale online?

Coach, trainer, specialist?

Te învățăm cum să atragi primii tăi 5 clienți plătitori!