Cum creezi o pagină „Întrebări frecvente” (FAQ) care convertește

optimizarea paginii intrebari frecvente

Table of Contents

Pagina întrebărilor frecvente prezentă pe un site ecommerce, sau chiar pe un site de prezentare, are rolul de a convinge utilizatorii să finalizeze procesul de cumpărare. Chiar dacă nu ai privit-o în acest fel, această pagină face parte din pâlnia de vânzări (sales funnel) și reprezintă o etapă importantă din strategia de vânzare-cumpărare.

Să știi cum se face optimizarea paginii Întrebări frecvente nu mai este doar o simplă recomandare ci te poate diferenția de concurență.

Însă, în majoritatea cazurilor, pagina FAQ (Frequently Asked Questions) este doar un alt lucru care trebuie făcut  pentru a mai înghesui niște cuvinte cheie pe site. Este, dacă vrei, o tehnică SEO la modă pentru că toată lumea o face.

Însă, în spatele aparențelor, această secțiune specială din site-ul tău reprezintă de fapt un landing page extrem de important.

Ajuns pe pagina întrebărilor frecvente clientul tău este gata să plaseze comanda. Însă, ceea ce îl oprește să o facă este un mic detaliu pe care îl poți anticipa cu o întrebare și un răspuns bine formulate.

creste vanzarile optimizand pagina faq

Pe scurt, dacă un vizitator ajunge pe pagina FAQ el dorește să afle un detaliu punctual despre produsul sau serviciul pe care tu îl vinzi online. Dacă găsește răspuns în timp util la întrebarea pe care o are, vizitatorul va decide să finalizeze comanda. În caz contrar s-ar putea să caute răspunsuri în altă parte.

După cum vezi, totul ține de abordare și de experiența online pe care o propui. Vânzările tale depind de foarte multe variabile și un detaliu precum optimizarea paginii Întrebări Frecvente nu ar trebui să-ți limiteze succesul.

Învață și despre cum poți crește vânzările prin conținut video de calitate.

Să vedem așadar cum poți crea întrebări care vând și cum poți optimiza pagina FAQ fără efort.

Sfaturi pentru optimizarea paginii Întrebări Frecvente (FAQ)

De cele mai multe ori pleci de la premisa că un lucru în plus nu are cum să afecteze în mod negativ indexarea site-ului tău. Dar, așa cum se întâmplă de obicei, o activitate recomandată dar implementată eronat produce mai multe efecte negative decât dacă nu ar fi fost aplicată de la început.

Și acest principiu se aplică și în cazul nostru. Mai bine renunți la pagina FAQ dacă nu ești dornic să îi acorzi atenția cuvenită.

În plus, s-ar putea să pui întrebările și răspunsurile potrivite fără rezultate dacă ele nu ajung să fie citite. Regula SEO numărul 1: degeaba scrii conținut de calitate dacă nimeni nu îl citește.

Așadar, așa cum faci cu orice alt element prezent pe site-ul tău online, pagina întrebărilor frecvente are nevoie de câteva trucuri pentru a vinde cu adevărat.

Află și cum poți optimiza pagina de produs pentru a crește vânzările online în cel mai scurt timp posibil.

Pune întrebările potrivite

Este de la sine înțeles că pagina FAQ trebuie să conțină întrebările potrivite. Nu degeaba se numește Întrebări Frecvente, sau Frequently Asked Questions.

optimizare pagina faq

Ei bine, dacă arunci o privire peste majoritatea site-urilor o să vezi însă o mare dezordine printre întrebările frecvente alese. Și, după cum am mai spus deja în rândurile introductive de mai sus, această pagină pare, de cele mai multe ori, făcută pentru că așa este recomandat.

Concluzia: prea puțini administratori de site sau specialiști SEO înțeleg cu adevărat scopul acestei pagini.

Aici nu trebuie să publici cât mai multe întrebări sperând că vei ajunge să contezi pe noi cuvinte cheie.

Și nu, Întrebări frecvente nu este un blog reinterpretat.

Dacă vrei să optimizezi pagina FAQ atunci trebuie să știi că ea face parte din procesul de vânzare.

Așadar, nu include întrebări generale despre compania ta, sau despre servicii și produse care nu au legătură cu activitatea pe care tu o desfășori.

Identifică temerile clienților, ceea ce ar putea sta în calea finalizării comenzilor.

Pune întrebările clienților, nu ale tale și nu vâna cuvinte cheie.

Cum identifici întrebările corecte?

Analizează comentariile pe care le primești pe site, sau pe pagina Google My Business. Citește e-mailurile primite sau răspunsurile de la formularele online.

Analizează aceleași lucruri și pentru site-urile concurente și fă o listă cu cele mai frecvente probleme pe care le ridică clienții.

Folosește motorul de căutare: scrie pe Google despre produsul sau serviciul tău, apoi mergi în josul paginii, la secțiunea Căutări referitoare la. Recomandările pe care Google le oferă pot deveni subiectul întrebărilor frecvente.

Pe scurt, intră în pielea clientului tău și identifică-i temerile. Apoi transpune totul în pagina Întrebări Frecvente.

Acordă răspunsurile potrivite

O întrebare adresată corect nu este suficientă pentru a garanta finalizarea vânzării.

Răspunsul pe care îl dai are o importanță la fel de mare.

Oferă răspunsuri clare, scurte și punctuale.

raspunsuri pentru pagina intrebari frecvente

Nu te pierde în detalii și nu încerca să oferi informații care nu au legătură cu întrebarea adresată. Nu vei reuși decât să transmiți nesiguranță și să ridici și alte probleme în mintea clienților tăi.

Cu cât răspunsul tău este mai scurt și mai clar cu atât cresc șansele ca vânzarea să se încheie la final.

Din nou, nu te gândi la recomandările SEO atunci când optimizezi răspunsurile din pagina FAQ. Gândește-te doar la convingerea utilizatorilor că serviciile sau produsele pe care le vinzi sunt potrivite pentru nevoile lor.

Și nu ezita să te pui în locul clienților tăi. Cu siguranță cumperi online. Desigur, îți dorești mereu cele mai bune servicii fie că este vorba despre prețul pe care îl plătești, calitatea produselor cumpărate, livrare sau retur. Gândește-te care sunt temerile tale și care sunt aspectele care te conving să cumperi. La final, gândește-te cât timp petreci pentru a te informa în legătură cu toate aceste lucruri.

Toate aceste informații te vor ajuta să oferi atât întrebările dar și răspunsurile potrivite în pagina întrebărilor frecvente.

Optimizează conținutul întrebărilor și răspunsurilor

Ți-am spus până acum să nu te gândești la practicile SEO atunci când alegi întrebările și atunci când planifici răspunsurile potrivite.

Cu toate acestea, nu ignora pe deplin acest detaliu.

Întrebările trebuie să aibă o structură cât mai apropiată de interogările reale ale utilizatorilor. Astfel, pagina ta FAQ va fi indexată mai bine în motoarele de căutare. Tot astfel, întrebările tale vor conține și cuvintele cheie potrivite domeniului tău de activitate.

Și la fel trebuie să procedezi și în cazul răspunsurilor. Anticipează ce vor să audă clienții tăi de la tine. Desigur, nu trebuie să induci în eroare pentru că o tactică înșelătoare se va întoarce împotriva ta.

Cu cât reușești să identifici mai bine profilul publicului țintă cu atât optimizarea întrebărilor și răspunsurilor va fi mai eficientă. Și includerea cuvintelor cheie se va întâmpla fără efort, intuitiv.

Află cum poți crea un profil buyer-persona pentru identificarea publicului țintă.

În final vei avea conținut optimizat SEO, fără un plan dinainte stabilit.

Alege structura eficientă

Ți-am spus deja că degeaba oferi conținut de calitate dacă el nu este citit de nimeni.

Așa se întâmplă și atunci când vorbim despre optimizarea paginii Întrebări Frecvente.

Ai ales bine întrebările și ai scris bine și răspunsurile. Sunt ele accesibile? Pot fi ele găsite ușor în site-ul tău?

Acestea sunt întrebările pe care trebuie să le pui în acest punct.

Îți recomand să structurezi pagina FAQ pe categorii de interes. Mai mult, este bine ca întrebările să fie vizibile fără o navigare greoaie – fără a fi nevoie de a da scroll în pagină și fără a scoate utilizatorul din pagina mamă.

intrebari frecvente microsoft

Ca să înțelegi mai bine am exemplul Microsoft pentru tine. Dacă accesezi pagina Microsoft dedicată întrebărilor frecvente o să vezi că te întâmpină doar 2 categorii, așa cum se observă în imaginea de mai sus.

Apoi, de îndată ce ai selectat categoria care te interesează se vor deschide întrebările propriu-zise. Și le vezi pe toate fără a fi necesar nici măcar un singur scroll. Fiecare răspuns se deschide în sistem acordeon, în aceeași pagină. Totul este clar și simplu (vezi imaginea de mai jos pentru detalii).

structura intrebari frecvente microsoft

Cu cât structurezi mai bine această pagină cu atât scurtezi timpul pe care utilizatorul tău trebuie să îl piardă căutând informația de care are nevoie. Și, în online timpul face diferența.

Fii eficient pentru clienții tăi și ei te vor răsplăti prin comenzi mai multe.

Asigură suport online

Pentru că nu poți să fii 100% prevăzător și pentru că nu poți include chiar toate întrebările posibile în pagina FAQ, trebuie să oferi asistență online.

Oricât de multe informații ai da despre compania ta și despre serviciile și produsele pe care le vinzi, niciodată nu va fi suficient.

De aceea trebuie să stai alături de potențialii tăi clienți. Încearcă să oferi cea mai bună experiență online și cel mai eficient suport.

Include un sistem de chat online pentru cei care vor să te conecteze instant.

Poți implementa un sistem discret care să afișeze bulina de chat doar atunci când utilizatorul nu face nicio activitate pe site – de exemplu, poți afișa un pop-up cu mesajul Ai nevoie de ajutor dacă utilizatorul nu are nicio activitate în pagina deschisă timp de 20 de secunde. Premisa este că, în acest timp, el caută o informație pe care nu o găsește.

Nu uita nici de informațiile de contact tradiționale. Numărul de telefon și adresa de email la care poți fi contactat trebuie să fie tot timpul vizibile pe site-ul tău – de exemplu, le poți include în header.

Este important să păstrezi discreție față de client și să îi lași libertatea de care are nevoie.

Dacă ai avea un magazin fizic, cu siguranță nu ai fugi spre clientul tău de îndată ce el ar intra pe ușa magazinului. L-ai lăsa să observe produsele de la distanță, să identifice ceea ce caută și mai apoi, l-ai întreba Vă pot ajuta cu ceva?.

În acest fel trebuie privită și asistența pe care o oferi în comerțul online.

Concluzii

Sfaturile de mai sus te vor ajuta să optimizezi pagina Întrebări Frecvente de pe site-ul tău.

După cum bine vezi, pentru a crește vânzările online activitatea de optimizare nu se oprește niciodată. Mereu este câte ceva de făcut, însă pe măsură ce înveți cum să aplici soluțiile potrivite rezultatele nu vor întârzia să apară.

Nu uita ca după fiecare modificare pe care o faci să rulezi teste A/B pentru a urmări efectele. Nu tot timpul soluțiile care funcționează pentru un site vor avea același efect și pentru altele. Testează, analizează și păstrează doar ceea ce are rezultate. Poți urmări statistici și rapoarte folosind Google Analytics și Search Console.

Dacă ai nevoie de ajutor, nu ezita și folosește pagina de contact ServHost, sau să citești și restul articolelor noastre de pe blog.

Dăm startul afacerii tale online?

Despre Ninel Decu

Sunt tatăl a doi copii, autor de cursuri online, mentor, iar împreună cu soția mea am fondat în 2008 compania SERVHOST. În 2023 am depășit bariera de 1000 de clienți activi, în cadrul companiei SERVHOST. Sunt autorul a două cursuri online: ”Primii pași în WordPress” și “Cum să creezi un Funnel de Vânzare de la 0”. Ambele mi-au generat vânzări de câteva mii de EURO.