5 soluții prin care securizezi un magazin online WordPress

securizare magazin online wordpress

Table of Contents

În ultima perioadă auzim tot mai des despre website-uri infectate. Despre atacuri cibernetice care nu vizează o platformă anume, ci reprezintă o demonstrație de putere din partea, le vom spune noi, persoanelor rău intenționate.

Așadar, nu încerca să arunci vina asupra competiției. Nu; site-ul nu a fost virusat în mod intenționat de o persoană care vrea să îți facă rău în mod particular. S-a întâmplat pur și simplu, în mare parte pentru că tu ai permis acest lucru.

Sunt câteva lucruri care slăbesc securitatea unui magazin online dezvoltat în WordPress. Iar, în cele ce urmează, o să vorbim exact despre ceea ce ar trebui să faci pentru a evita astfel de situații cu adevărat neplăcute.

Pentru că un magazin online bine securizat înseamnă stabilitate. Și când ai stabilitate poți investi inteligent pentru a crește afacerea ta.

Dar, să revenim la lucrurile care ne interesează în acest ghid util pentru shopuri online în WordPress.

securitate shop online wordpress

Așadar, cum îți securizezi eficient website-ul?

Securizarea magazinelor online WordPress – verifică integritatea site-ului

Până la a vorbi despre cele 5 metode prin care poți menține un nivel de securitate crescut pentru shopul tău online, hai să vedem cum îți dai seama dacă un virus îți afectează paginile web.

Primul lucru pe care să îl faci este să accesezi Search Console. Sper că ai deja un cont creat acolo. Dacă nu, fă asta înainte de toate.

Află mai multe despre folosirea contului Search Console din articolul nostru precedent.

Accesează Search Console și din meniul din partea stângă alege Securitate și acțiuni manuale. Verifică atât câmpul Acțiuni manuale, cât și secțiunea Probleme de securitate. Dacă un virus, sau un malware a fost detectat în paginile site-ului tău, aici vor apărea rapoartele în cauză.

În cazul în care observi erori de securitate, acționează rapid. Identifică sursa problemelor și înlătură virusul. S-ar putea să ai nevoie de ajutorul unui programator pentru că, de regulă, fișierele de tip malware se vor infiltra cam pe peste tot prin codul sursă.

O altă metodă prin care poți verifica dacă magazinul tău online a fost virusat, sau nu, implică analiza link-urilor interne din sitemap.

search console securitate

Tot din Search Console poți face acest lucru, sub secțiunea Link-uri – > Link-uri interne. Dacă în lista cu link-uri observi legături de natură îndoielnică (spre exemplu, link-uri care conțin cuvinte/ancore de natură obscenă) atunci poți concluziona un singur lucru: magazinul tău WordPress a fost virusat.

Află mai multe despre securizarea WordPress.

5 sfaturi pentru securizarea shopurilor online WordPress

Am văzut cum îți dai seama dacă shopul a fost virusat. Să presupunem că, pentru un moment, ești în siguranță. Nu este timpul să rămâi indiferent. Dacă ai avut noroc, asta nu înseamnă că ție nu ți se poate întâmpla.

Așa că, hai să vedem cum îți poți securiza magazinul online, simplu, rapid și gratuit.

Folosește cât mai puține plugin-uri

Poate cea mai folosită poartă de acces către shopul tău online o reprezintă plugin-urile. Aceste funcționalități pe care le poți adăuga pentru a extinde funcțiile de bază ale platformei online nu sunt întotdeauna bine optimizate și securizate pentru a face față atacurilor cibernetice. Așadar, în codul sursă pot fi introduși viruși care se vor extinde, mai apoi, în tot site-ul tău.

De aceea, îți recomand să folosești cât mai puține plugin-uri. Și atunci când o faci, alege doar acele module compatibile cu ultima versiune WordPress. În plus, verifică recenziile lăsate de ceilalți utilizatori WordPress – cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine.

Și, nu în ultimul rând, alege acele plugin-uri pentru care dezvoltatorii mai pot fi încă contactați și pentru care se lansează încă update-uri.

Vezi care sunt cele mai populare plugin-uri WordPress pe care să le folosești pentru shopul tău online.

Aplică toate update-urile existente

Un site WordPress vulnerabil este acela care nu are toate update-urile la zi. Este extrem de important să rulezi ultima versiune WordPress și ultima versiune Woocommerce.

bug wordpress

Dacă faci modificări în codul sursă, folosește o temă Child și aplică prima dată update-urile acolo, pentru a nu schimba designul shopului online.

Desigur, aplică aceeași rețetă pentru toate modulele și plugin-urile existente în platforma ta WordPress.

Fișiere infectate pot fi introduse mult mai ușor în versiuni învechite ale codului sursă, acesta nefiind suficient de bine optimizat și securizat pentru a face față atacurilor cibernetice.

Vezi cei 6 pași pentru un update WordPress fără greșeală.

Rulează un antivirus în calculatorul personal

De multe ori infectăm platforma WordPress de unii singuri, fără a ne da seama de acest lucru.

Atunci când încărcăm fișiere în baza de date, sau atunci când urcăm poze pe server, din calculatorul personal, riscăm să trimitem și viruși.

Pe scurt, dacă calculatorul, sau sistemul de operare este infectat, o să transmitem aceleași programe malițioase și magazinului online. Iar asta se va întâmpla în special atunci când serverul nu dispune de un sistem de firewall bine integrat.

Așadar, folosește un antivirus pe dispozitivul de pe care accesezi panoul de control WordPress, sau contul cpanel.

Rulează scanări în fiecare zi și activează un firewall pentru a securiza navigarea pe Internet. Nu uita să nu deschizi fișiere a căror extensie nu o cunoști și nu instala programe din surse neverificate.

Fă backupuri săptămânale

WordPress nu este cea mai sigură platformă tocmai din cauza posibilităților multiple de personalizare. În fond, vorbim despre o platformă de tip open-source la care au acces dezvoltatori din toate colțurile lumii.

Și dacă luăm în calcul și faptul că este cel mai popular framework la nivel global, nu ne mai miră faptul că este și cel mai atacat cod sursă din lume.

Așa că, alege să faci backup săptămânal atât pentru baza de date, cât și pentru celelalte fișiere existente pe server. În acest fel, dacă un virus se infiltrează, poți reveni rapid la versiunea anterioară, cea care rula fără niciun fel de probleme.

mentenanta wordpress singur vs mentenanta wordpress cu specialist

Nu uita să rulezi un antivirus pe calculatorul personal. Dacă magazinul online a fost infectat prin fișiere provenite din dispozitivul personal, un backup nu va face mare lucru. Vei ajunge să îl reinfectezi de îndată ce vei încărca noi fișiere pe server.

Folosește un sistem de logare specializat

Îți recomand să nu te loghezi folosind metoda WordPress clasică, și anume siteultău.ro/wp-admin. Aici vor acționa persoanele rău intenționate despre care am menționat în introducerea articolului nostru.

Pentru a securiza magazinul online WordPress folosește altă cale de autentificare, una care nu este în vizorul hackerilor. În acest sens, poți folosi plugin-uri specializate, așa cum este Wordfence.

Cu ajutorul modulelor dedicate procesului de securizare vei putea personaliza link-ul de acces către panoul WordPress. În plus, vei avea rapoarte despre încercările de logare și despre eventualele tentative nereușite de infiltrare a unor fișiere cu potențial de risc.

Nu uita nici de alegerea unei parole puternice. Uită de user: admin și pass: 1234. Evită datele de autentificare intuitive și populare. Schimbă aceste informații cu unele cât mai complicate. În plus, îți recomand să schimbi parola în mod frecvent.

Concluzii

Așa cum vezi, platforma WordPress este predispusă atacurilor cibernetice. Și, chiar dacă tu crezi că nu poți ajunge în locul altora, s-ar putea să fii surprins într-un mod în care nu îți dorești.

Așa că, alege să aplici sfaturile noastre pentru securizarea magazinelor online WordPress.

Nu uita să analizezi lunar rapoartele Search Console și Google Analytics. Orice fluctuație importantă (de cel puțin 10%) în accesările paginilor web trebuie să îți dea de gândit.

Găsești alte sfaturi utile în articolele noastre din pagina de blog. Desigur, îți stăm la dispoziție dacă ai nevoie de ajutor în dezvoltarea proiectelor tale online implementate în WordPress. Ne poți spune mai multe folosind pagina de contact.

Dăm startul afacerii tale online?

Despre Ninel Decu

Sunt tatăl a doi copii, autor de cursuri online, mentor, iar împreună cu soția mea am fondat în 2008 compania SERVHOST. În 2023 am depășit bariera de 1000 de clienți activi, în cadrul companiei SERVHOST. Sunt autorul a două cursuri online: ”Primii pași în WordPress” și “Cum să creezi un Funnel de Vânzare de la 0”. Ambele mi-au generat vânzări de câteva mii de EURO.