Experiența utilizatorului pe site – cum te asiguri că vizitatorii tăi sunt mulțumiți

Experienta utilizatorului pe site

Sumarizare articol

Decizia de a-ți crea o afacere este cu siguranță un pas important. Este practic acel moment în care îți iei angajamentul că vei investi toate resursele necesare pentru a o dezvolta.

Cum orice afacere trebuie să-și asigure prezența online în zilele noastre, te sfătuim să începi prin a-ți crea un website. Acesta este primul element cu care un posibil client intră în contact atunci când dorește să afle detalii despre produsele sau serviciile pe care le oferi. Pentru ca site-ul să fie adaptat tendințelor actuale, este important să acorzi o atenție sporită aspectului vizual.

În afara celor menționate, mai este un lucru pe care nu trebuie să-l neglijezi și anume experiența utilizatorului pe site. Modul în care acesta se simte de fiecare dată când îți accesează site-ul influențează probabilitatea ca acesta să se reîntoarcă pe website-ul tău ori de câte ori are nevoie.

Dacă te-am făcut curios, te invităm să afli în continuare ce presupune această experiență și cum o poți integra în strategia de marketing.

La ce se referă experiența utilizatorului pe site?

Conceptul provine din echivalentul în limba engleză user experience. Acesta se traduce prin faptul că orice vizitator al unui website trebuie să găsească ori să acceseze cu ușurință informația de pe site, precum și să achiziționeze în pași simpli și intuitivi un produs sau un serviciu.

În repetate rânduri am vorbit despre faptul că potențialii clienți ai zilelor noastre sunt mai tot timpul pe fugă, astfel că sunt nerăbdători în cele mai multe dintre situații. În consecință, tu trebuie să te asiguri că răspunzi prompt nevoilor acestora.

La ce se referă experiența utilizatorului pe site

Sursa: pixabay.com

Imaginează-ți pentru câteva secunde că tu ești utilizatorul și că tocmai ai accesat un website. Care sunt așteptările tale?

Dacă te-ai gândit cumva că vrei să cauți cu ușurință o anumită informație ori să îți poți soluționa o necesitate din câteva click-uri, atunci înseamnă că le-ai intuit și pe cele ale vizitatorilor tăi. Și ei se așteaptă ca toate lucrurile să fie la îndemână în mediul online și să-și rezolve problemele într-un timp cât mai scurt.

Tocmai din aceste motive, este necesar să știi cum poți crea o experiență adecvată utilizatorului pe website indiferent de domeniul în care activezi.

Cum mă asigur că experiența utilizatorilor pe site-ul meu este relevantă?

#1. Viteza de încărcare și design-ul responsive

Având în vedere dinamica mediului digital actual, utilizatorii dispun de un timp limitat, astfel că ei își doresc ca totul să se desfășoare cât mai rapid. În cazul în care website-ul tău nu se încarcă în mai puțin de 3 secunde, este foarte probabil ca aceștia să părăsească respectiva pagină și să nu se mai întoarcă.

În ceea ce privește design-ul responsive, acesta se referă la adaptabilitatea website-ului pentru orice dispozitiv mobil. Cu alte cuvinte, indiferent de telefonul mobil de pe care este accesat site-ul, afișarea acestuia trebuie să fie potrivită ecranului. Astfel, utilizatorii vor putea să găsească informațiile și să le citească la fel de ușor ca în situația în care ar fi accesat site-ul de pe desktop.

#2. Informația de pe website

Conținutul site-ului este alcătuit din informațiile de tip text și de materialele vizuale. Acestea trebuie să respecte câteva caracteristici simple pentru a crea o interacțiue cât mai plăcută cu fiecare utilizator.

Este indicat ca textul să fie scris într-o manieră cât mai simplă și clară, pe înțelesul tuturor, și să aibă în același timp îndeajuns de multe detalii despre un produs în cauză sau serviciu. Gândește-te la faptul că dacă o persoană nu înțelege textul, este puțin probabil ca ea să fie convinsă să achiziționeze de pe website-ul tău.

Informatia de pe website - experienta utilizatorului pe site

Sursa: pixabay.com

La capitolul vizual, fiecare element inclus trebuie să reflecte informația scrisă și să contribuie la dinamica website-ului.

Pentru a te asigura că ai un conținut adecvat pe site, îți recomandăm să apelezi la un specialist în domeniu. În articolul Cum te poate ajuta un content writer să îți crești afacerea? poți afla detalii în acest sens.

#3. Parcursul vizitatorului pe site

Acesta se traduce prin traseul pe care un utilizator îl urmează pe site. În consecință, structura lui trebuie să fie una cât mai simplă și intuitivă. Numai așa, persoanele care accesează website-ul vor ști unde trebuie să dea click pentru a găsi o anumită informație sau care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a putea cumpăra un produs.  

#4. Butoanele de call to action

Sunt acele îndemnuri care trebuie să apară pe fiecare pagină a site-ului. Rolul lor este să-i ghideze pe utilizatori pe website. Astfel, îi încurajezi să întreprindă anumite acțiuni care, pe termen lung, contribuie la un rezultat cât mai bun al ratei de conversie.

De asemenea, ele se stabilesc în funcție de obiectivul paginii respective și de conținutul scris. Prin urmare, pot fi dintre cele mai diversificate, precum: Trimite mesaj, Contactează-ne, Află mai mult detalii, Vezi video, Înscrie-te la curs, Comandă acum, Adaugă în coș, iar lista poate continua.

#5. Search Engine Optimization

Se referă la indicatorii de optimizare ai unui site pe care Google îi analizează atunci când decide poziția pe care să afișeze un site în urma căutărilor organice. Fiecare factor SEO, așa cum mai sunt cunoscuți, este important pentru crearea experienței utilizatorului pe site.

Întrucât este un subiect generos și complex, te sfătuim să citești cele două articole scrise pe această temă: Care sunt cei mai importanți indicatori de performanță SEO – partea I și Indicatori de clasament SEO – partea a II-a.

La final, ține minte că fiecare decizie pe o iei în legătură cu website-ul tău influențează impresia pe care un utilizator o va avea.

Până data viitoare, îți dorim mult spor la implementat! 

Sursă foto principală 

Dăm startul afacerii tale online?

Despre Ninel Decu

Sunt tatăl a doi copii, autor de cursuri online, mentor, iar împreună cu soția mea am fondat în 2008 compania SERVHOST. În 2023 am depășit bariera de 1000 de clienți activi, în cadrul companiei SERVHOST. Sunt autorul a două cursuri online: ”Primii pași în WordPress” și “Cum să creezi un Funnel de Vânzare de la 0”. Ambele mi-au generat vânzări de câteva mii de EURO.