Cum te poate ajuta un content writer să îți crești afacerea?

Content writer

Table of Contents

Așa cum am discutat în nenumărate rânduri, mediul online este foarte cuprinzător. Există diverse aspecte de care trebuie să ții cont atunci când deții o  afacere. De la design-ul website-ul tău, la modul în care alegi să te promovezi și până la informațiile transmise către publicul țintă, fiecare detaliu este important.

Să ne oprim puțin la capitolul informații. Așa cum probabil intuiești, orice text care apare pe site-ul tău, orice articol publicat pe blog, precum și orice postare pe care o faci în social media influențează impresia pe care audiența și-o formează despre afacerea ta.  

Luând în considerare faptul că oamenii au spirit critic și că pot sesiza cu ușurință eventualele erori de comunicare, în cele ce urmează vom discuta despre activitatea unui content writer și modalitățile în care acesta te ajută să-ți îndeplinești obiectivele.

Ce este un content writer?

Content writer-ul sau „scriitorul de conținut” este acea persoană care se ocupă de redactarea textelor specifice unei anumite nișe cu scopul de a educa și informa publicul țintă. Munca lui este una pe termen lung, întrucât informațiile sunt menite să inspire sau să motiveze audiența, și nu să genereze vânzări imediate.

Un alt aspect esențial este faptul că activitatea lui este diferită de cea a unui copywriter. Deseori se face confuzie între cele două meserii, de aceea am făcut o comparație în articolul Copywriting și Content Writing – asemănări și diferențe.

Cum mă ajută un content writer?

#1. Creează strategia de content marketing

După cum știi, o strategie semnifică un plan, o metodă sau o serie de modalități pentru a obține un anumit rezultat sau a îndeplini o serie de obiective. În domeniul marketingului, această strategie presupune crearea unui plan menit să atragă audiența potrivită pentru afacerea ta. Acest lucru se întâmplă prin publicarea și menținerea unui conținut adecvat publicului țintă.

Strategie content marketing

Sursa: pexels.com

De asemenea, planul trebuie să se concentreze spre distribuirea conținutului care inspiră, educă și care delectează oamenii, astfel încât să transforme vizitatorii website-ului în fani, și fanii în clienți.

#2. Stabilește planul editorial

În trecut, am prezentat detalii Despre cum să faci un blog de succes. Ghidul complet. Însă, dacă ai nevoie de ajutor specializat din exterior, content writer-ul este persoana indicată, întrucât el te ajută să realizezi planul editorial.

Plan editorial - content writer

Sursa: pexels.com

Având în vedere faptul că blogul este o bună modalitate de a-ți fideliza publicul și de a atrage noi clienți, este important să acorzi acestuia o atenție deosebită. Prin urmare, un content writer știe cum să conceapă un plan în funcție de nișa în care activezi, este îndeajuns de creativ pentru a putea propune subiecte care să fie pe placul audienței tale, cât și să stabilească o ordine logică a articolelor.

#3. Scrie conținutul

După cum sugerează și denumirea, una dintre principalele activități ale unui content writer este să scrie. Și nu doar să scrie, ci să vină cu informații adecvate domeniului tău de activitate. În consecință, dacă îți dorești să beneficiezi de texte care atrag, îți recomandăm să optezi pentru un astfel de serviciu.

Scriere continut - content writer

Sursa: pexels.com

Totodată, content writer-ul știe exact cum să structureze un text de blog sau informațiile care apar pe site astfel încât să fie logice pentru vizitatori. Mai mult decât atât, este capabil să adopte diverse stiluri de a scrie, știind cum să se adreseze formal, semi-formal sau informal. Modul în care este scris un text în funcție de publicul țintă le captează atenția sau nu.

Nu în ultimul rând, tot el se asigură și că informația scrisă este corectă din punct de vedere gramatical și al exprimării. Orice greșeală care apare în acest sens poate fi catalogată din exterior drept lipsă de profesionalism.

#4. Asigură o comunicare constantă

Indiferent de domeniul în care activezi, este esențial să menții o legătură constantă cu publicul tău. Concurența în mediul online este una acerbă, de aceea, dacă nu îți asiguri o prezență consecventă, audiența se poate reorienta cu ușurință. În consecință, content writer-ul se ocupă ca modul în care comunici să fie permanent și uniform.

Este crucial ca odată ce îți obișnuiești audiența cu un anumit limbaj sau cu anumite postări pe rețelele de socializare, să menții pe termen lung modul în care interacționezi.

#5. Contribuie la creșterea traficului organic

În articolele anterioare, am dezbătut pe larg despre Care sunt cei mai importanți indicatori SEO – partea I și despre Indicatori de clasament SEO – partea a II-a. Respectarea acestor elemente contribuie la poziționarea în căutările organice de pe Google. În afară de elemente tehnice ce țin de Search Engine Optimization, există și aspecte ale părții scrise ce trebuie respectate.

Crestere trafic organic

Sursa: pixabay.com

Prin urmare, un content writer știe exact ce cuvinte cheie să folosească în funcție de context, de câte ori ar trebuie să fie folosit respectivul cuvânt, cum să evite conținutul duplicat și în ce puncte cheie ale unui articol să insereze cuvântul cheie.

Mai mult decât atât, el are abilitățile necesare pentru a genera un conținut interactiv, optim pentru audiența ta. În acest mod, publicul tău țintă este atras de produsele sau serviciile tale, fapt ce îi va determina să efectueze căutări pe Google.

În cazul în care te gândești că există și varianta campaniilor plătite prin intermediul cărora te poți promova, este esențial să ai în vedere că acestea implică, deseori, resurse financiare semnificative. Dacă ești la început de activitate, este foarte probabil să dispui de respectivul buget și să fii nevoit să te concentrezi exclusiv pe traficul organic.

Iar faptul că afacerea ta se află de ceva timp în mediul online, asta nu înseamnă că poți neglija aspectele organice, întrucât orice aspect al marketingului online este în egală măsură important.  

În concluzie, un content writer contribuie la succesul afacerii tale pe termen lung și te ajută din mai multe puncte de vedere. Sperăm că toate aceste informații îți sunt utile pentru a lua deciziile potrivite pentru afacerea ta.

Până la următorul subiect de discuție, îți dorim mult spor în îndeplinirea tuturor obiectivelor!

Sursă foto principală

Dăm startul afacerii tale online?

Despre Ninel Decu

Sunt tatăl a doi copii, autor de cursuri online, mentor, iar împreună cu soția mea am fondat în 2008 compania SERVHOST. În 2023 am depășit bariera de 1000 de clienți activi, în cadrul companiei SERVHOST. Sunt autorul a două cursuri online: ”Primii pași în WordPress” și “Cum să creezi un Funnel de Vânzare de la 0”. Ambele mi-au generat vânzări de câteva mii de EURO.