Care sunt cei mai importanți indicatori de performanță SEO? – partea I

Indicatori de performanta SEO

Sumarizare articol

A avea un website este asemănător cu a deține o casă. Indiferent că ai achiziționat-o recent sau că locuiești în ea de un timp îndelungat, trebuie să te asiguri în permanență că aceasta este îngrijită. În egală măsură, faci îmbunătățirile necesare odată cu trecerea timpului pentru a beneficia de toate funcționalitățile acesteia.

O situație similară este și în cazul în care ai propriul website ori planifici să-ți realizezi unul în viitorul apropiat. În discuțiile anterioare, am dezbătut pe larg despre Cum să construiești un site care vinde în doar 10 pași. Având în vedere că un site funcțional și care îți aduce rezultatele dorite depinde de numeroase aspecte, a venit momentul să discutăm despre o serie de indicatori de performanță SEO / optimizare organică.

SEO, prescurtarea de la Search Engine Optimization, reprezintă acțiunile de marketing pe care le întreprinzi cu scopul de a-ți îmbunătăți site-ul. La rândul lor, acțiunile sunt definite de numeroșii indicatori folosiți de Google pentru a evalua site-urile indexate în acest motor de căutare. Mai exact, în funcție de (ne)respectarea lor, Google evaluează relevanța unui site și decide pe ce poziție să îl afișeze în căutările organice.

Înainte de a continua discuția, îți recomandăm să fii atent în a nu confunda SEO cu SEM. Ele sunt două dintre cele mai importante concepte din domeniul marketingului și, deși sună asemănător, există caracteristici care le diferențiază.

Mai multe detalii despre paralela între Search Engine Optimization și Search Engine Marketing poți citi în articolul SEO vs SEM – asemănări și diferențe.

Revenind la dezbaterea inițială, este bine de știut faptul că reprezentanții Google au anunțat că există peste 200 de factori SEO. Fiind un număr considerabil, am decis să întocmim o listă a celor mai importante elemente de care trebuie să ții cont. Te invităm să descoperi în continuare primii 5 indicatori SEO.

Ce indicatori de performanță SEO trebuie să respect?

#1. Titlurile și conținutul meta

Primul indicator la care tu ai acces în totalitate sunt titlurile, meta titlurile și meta descrierile. Ele au importanță majoră atât în modul în care Google decide poziționarea site-ului tău, cât și în sporirea interesului în rândul persoanelor care îți găsesc website-ul în urma căutărilor.

Titlurile sunt primele elemente cu care utilizatorii intră în contact, astfel că dacă ei sunt atrași de ceea ce citesc, vor fi curioși să afle mai multe detalii și, în consecință, vor da click pe respectivul link. Iată câteva sfaturi utile despre cum poți să-ți optimizezi titlurile, meta titlurile și meta descrierile:

  • include cuvintele cheie specifice fiecărei pagini atât în titlu, meta titlu și meta descriere; cu cât acestea se regăsesc mai des în zona de început a titlurilor, cu atât cresc șansele ca site-ul să fie indexat cât mai sus;
  • scrie pentru oameni și nu pentru motorul de căutare: cu toate că este indicat să incluzi cuvintele cheie în cele 3 zone principale care definesc o pagină (titlu, meta titlu, meta descriere), exprimarea trebuie să fie corectă și coerentă, și nu o înșiruire de cuvinte cheie;
  • evită să ai titluri duplicate în paginile site-ului, întrucât înseamnă conținut copiat, fapt ce îl determină pe Google să te penalizeze și să te poziționeze pe o treaptă inferioară în căutări.

#2. Cuvintele cheie

Sunt un element de bază atât pentru paginile site-ului, cât și pentru articolele de blog. Atunci când vorbim despre căutările organice, cuvintele cheie sunt acele fraze sau sintagme pe care oamenii le utilizează de regulă pentru a găsi informații specifice, anumite produse ori servicii.

Și în acest caz sunt câteva caracteristici la care te sfătuim să fii atent:

  • folosește cuvinte cheie relevante pentru conținutul fiecărei pagini și evită să le utilizezi în mod excesiv; acestea trebuie să apară în primele 100 de cuvinte ale paginii în cazul în care nu le-ai integrat în prima în propoziție;
  • asigură-te că frazele și cuvintele cheie utilizate sunt apropiate de varianta pe care oamenii o scriu pe Google; te sfătuim să ai în vedere și faptul că sinonimele cuvintelor sunt la fel de folositoare;Cuvinte cheie

Instrumentul Google Analytics te ajută să-ți întocmești lista cu sintagmele cheie potrivite domeniului tău de activitate. Îți poți face în mod gratuit un cont, iar ulterior poți accesa secțiunea de Keyword Planner (Planificator cuvinte cheie) unde poți verifica numărul de căutări ale cuvintelor și obține sugestii referitoare la sinonimele pe care utilizatorii le folosesc atunci când efectuează căutări.

  • evită repetarea cuvintelor cheie în mod excesiv sau utilizarea unor sintagme irelevante pentru conținutul paginii, precum și duplicarea acestora, deoarece Google penalizează astfel de acțiuni;
  • adaugă cuvântul cheie al paginii și în URL-ul acesteia.

#3. Calitatea conținutului

Textul propriu-zis care apare pe fiecare pagină a site-ului este în egală măsură important. Acesta trebuie să fie relevant pentru domeniul afacerii tale, cât și pentru audiența țintă. Iată câțiva indicatori care determină dacă conținutul scris este calitativ sau nu:

  • scrie corect din punct de vedere gramatical și ortografic;
  • evită saturarea textului cu sintagmele cheie;
  • scrie pentru audiența țintă, într-un mod uman, și nu pentru Google;
  • menține propozițiile și paragrafele scurte pentru a spori gradul de lizibilitate al textului;
  • folosește subtitluri și liste numerotate (acolo unde este cazul) pentru a facilita citirea textului. Continut site

#4. Conținutul de actualitate

În mod evident, data de publicare a site-ului este primul aspect care indică cât de actual este conținutul. Cu toatea acestea însă, există o serie de pași pe care îi poți implementa pentru a te asigura că website-ul tău respectă indicatorul SEO:

  • actualizează conținutul site-ului în mod constant; spre exemplu, în cazul articolelor de blog care sunt relevante și pentru anul 2018, dar care au fost scrise acum 2 ani, se poate modifica data de publicare a acestora;
  • adaugă link-uri externe unor anumite fragmente de conținut pentru a indica relevanța și gradul de actualitate;
  • asigură-te că paginile web au aproximativ 2.000 de caractere, întrucât lungimea conțintului este în sine un indicator pentru Google.

#5. Securitatea site-ului

Un site care are integrat în URL-ul lui prescurtarea https (Hypertext Transfer Protocol Security) este mult mai eficient decât cele care au încă versiunea cu http. Acel „s” de la finalul URL-ului indică faptul că website-ul tău deține un certificat SSL și, prin urmare, Google va afișa mesajul Secured / Securizat înainte de URL. Această informare îl asigură pe utilizator că respectiva conexiune este sigură și că datele lui sunt protejate.

Securitate site

În caz contrar, Google îl informează pe utilizator că site-ul nu este securizat, sugerându-i acestuia că este mai bine să abandoneze navigarea respectivă.

De asemenea, website-urile care au certificatul SSL sunt și cele care se încarcă mai repede, aspect care la rândul lui influențează optimizarea organică.

În cazul în care nu ai migrat încă spre varianta securizată, am scris într-un articol anterior despre Modurile în care o adresă IP dedicată și un certificat SSL afectează traficul organic.

Ne oprim momentan aici cu lista celor mai importanți indicatori de performanță SEO și promitem că vom reveni și cu partea a II-a a articolului.

Până la următoarea discuție, îți dorim mult spor în implementarea sfaturilor de optimizare!

Dăm startul afacerii tale online?

Despre Ninel Decu

Sunt tatăl a doi copii, autor de cursuri online, mentor, iar împreună cu soția mea am fondat în 2008 compania SERVHOST. În 2023 am depășit bariera de 1000 de clienți activi, în cadrul companiei SERVHOST. Sunt autorul a două cursuri online: ”Primii pași în WordPress” și “Cum să creezi un Funnel de Vânzare de la 0”. Ambele mi-au generat vânzări de câteva mii de EURO.