Interviu cu Daniela Floroiu – Cum să iți transformi o pasiune într-o afacere

interviu cu daniela floroiu

Table of Contents

Intrebare: Spune-ne câteva cuvinte despre tine (Interviu cu Daniela Floroiu)

Răspuns: Sunt Daniela Floroiu, sunt life coach și alchimist de vieți. De ce alchimist? Fiindcă oamenii vin la mine cu un puzzle din viața lor și pleacă cu el rezolvat. Îmi place sa lucrez cu oamenii și sa îi ajut sa obțina tot ceea ce își doresc în viața.

Am lucrat ca director financiar în mai multe companii multinaționale mai bine de 15 ani.

Acum 3 ani de zile mi-am dat seama că pot să fac și altceva, și anume să-i ajut pe oameni să-și schimbe viețile. Declick-ul ăsta s-a făcut atunci când un coleg de serviciu a venit să-mi spună ca i-am schimbat viața. Atunci mi-am dorit, ca până la sfârșitul vieții mele, cel puțin un om să-mi mai spună că i-am schimbat viața.

Asa am ajuns sa particip la cursuri de dezvoltare personala, la cursuri de coaching, NLP (programare neurolingvistică) si hipnoză. Am făcut această formare  timp de 3 ani de zile.

Când am terminat, am luat decizia sa las cifrele pentru oameni. Și nu regret nici o secundă asta. Simt că sunt în sfârșit pe calea mea.

Intrebare: Cum ai procedat?

Răspuns: Ca să pot să-mi fac curaj, am făcut după orele de program, ședințe de coaching timp de 6-7 luni. Mi-am dat seama ca  după fiecare sesiune de coaching mă încărcam cu energie. Atunci mi-am pus  intrebarea: „De ce să mă duc la un job care ma consumă de energie cand pot sa fac ceva ce imi place si mă incarca cu energie?

Startul a fost dat de un prieten freelancer care iși planifica programul cum dorea. Asa ca mi-am facut un „exit plan” raspunzând la intrebarea: „De ce anume am nevoie pentru a face si eu ceea ce imi place, când și cu cine vreau?

Răspunsul a fost: un buget lunar de X lei  inmulțit cu 12 luni. Aceea era suma minima de care aveam nevoie astfel încât să am confortul financiar și mental că  daca nu caștig nici un ban timp de un an de zile, nu voi avea probleme cu plata facturilor și a cheltuielilor curente.

Intrebare: Ce te-ar fi ajutat să știi de la inceput?

Răspuns: M-ar fi ajutat să știu la început că nu trebuie să  astept rezultatele  rapid. Cand ești pe cont propriu trebuie sa știi marketing, să iți creezi un brand, să fii vizibil, să te știe lumea. Daca nu ești cunoscut nu vei atrage oameni spre tine si atunci veniturile vor fi pe masura.

Incă un lucru important este să ai rabdare si să pui permanent semințe, să investești ca să poți primi ulterior

Este bine sa pleci singur la drum dar pe parcurs, e bine să iți găsești coechipieri. Oameni care au aceeași viziune cu tine și care sunt în acelasi nivel de dezvoltare astfel încât să existe încurajare dar si motivare în acele moment când ceva nu a mers bine și ești demoralizat.

Un partener cu care să faci monitorizare reciprocă te ajută sa te focusezi pe ceea ce ți-ai propus astăzi, pe ce ai facut ieri, și pe când faci ceea ce ți-ai propus?

Scopul este să nu pierzi din vedere obiectivul pe care il ai.

Foarte important este să ai incredere in tine ca să te poți vinde. Poate te intrebi ce pot să fac eu așa special pentru ceilalti?

Stiu că este mai greu să faci pasul în fața dar freelancing-ul înseamnă inițiativă si este parte din acest proces. Nu poate fi separat. La inceput tu ești firma și oamenii vin să cumpere pentru ceea ce vad la tine.

Intrebare: Ce te-ar mai fi ajutat mai mult?

Răspuns: M-ar fi ajutat foarte mult să știu ce înseamna să ai un site. Care e diferența între blog si site.

Am inceput să lucrez cu un programator si nu am știut ce să cer. I-am spus ca vreau să am un site frumos. In final am ajuns să am un site care nu mă mai reprezenta si în plus eram dependentă de programator pentru fiecare modificare pe care vroiam să o fac.

Prin urmare, pentru că site-ul nu mă mai reprezenta, nu mă mai ajuta, nu am mai scris articole pe el. Lista de abonati nu a mai crescut.

Am ajuns să scriu articole pe alte site-uri. Cu alte cuvinte, mă mințeam pe mine , fiindcă îmi era greu să accept că am greșit și că este inevitabil să o iau de la început cu un alt site.

Anul acesta am luat decizia sa schimb site-ul pe platforma WordPress si am inceput sa lucrez cu Servhost. Îi cunoșteam pe Ninel și pe Narcisa, soția lui, de 4 ani. Fusesem colegi la niște cursuri. Auzisem deja de la alți colegi cât de repede se mișcă lucrurile la Servhost și cât de mulțumiți erau de serviciile primite. M-am mai uitat pe câteva site-uri de coaching pe care le construise Narcisa și mi-am zis că vreau și eu ”Haine noi”. Că vreau un site care să mă reprezinte și pe care să-mi doresc să scriu și să interacționez cu cititorii mei.

Am facut un logo pe care mi l-am imaginat intr-un fel. Pornind de la ideea mea, Narcisa a vorbit cu graficianul care mi-a desenat un Logo mult mai sugestiv.

Intrebare: Care au fost diferențele fata de lucrul cu un programator?

Nu am mai primit  invitatia de a cauta o tema WordPress care imi place, ci am primit 3 variante de teme din care una mi s-a potrivit mănușă.

In partea de implementare am avut 3 persoane cu care am lucrat: un designer, un programator si o persoana care a implementat modificările în site.

Am discutat cu o singură persoană care a coordonat activitatea acestei echipe, adică cu Narcisa, si tot timpul am avut feedback despre momentul cand se rezolva diferitele task-uri. Așa că nu mi-am făcut deloc griji, că ceea ce vroiam nu se va realiza în timp util.

In urma discutiei initiale, pe baza experientei pe care Ninel și Narcisa o au, am primit niște propuneri  care se potriveau perfect cu ceea ce-mi doream, dar nu știam că-mi doresc. Asta a fost WOW!

Ca și mod de lucru, la început, am avut o miniședinta de coaching, doar că de data asta, eu am fost clientul.

Scopul ședinței a fost: stabilirea  stadiului în care eram eu  si a motivului pentru care vroiam să-mi construiesc site-ul, fiindcă dacă nu știi ce vrei să obții, vei avea un site așa cum l-am avut eu pe primul.

Având aceste informații la dispoziție, echipa de implementare a putut să-mi furnizeze  ACEA soluție care se potrivea cel mai bine scopului meu.

Iar scopul meu  era  acela de a obține programări pentru sesiuni de coaching direct din site și de a-mi promova și vinde  workshop-urile mele chiar prin site-ul meu, nu prin reclamă plătită prin facebook sau alte canale.

Ceea ce a ieșit la final m-a surprins foarte plăcut fiindcă simt și știu că acum site-ul meu mă ajută cu adevărat să-mi cresc afacerea.

Am început să am deja programări direct din site, iar asta îmi ușurează foarte mult  munca.

Pe de altă parte, mă ajută să mă prezint în mod profesionist în fața clientului, fiindcă acum site-ul meu  trimite mail-uri automate cu detaliile programării și email-uri de reamintire, astfel încât toată interacțiunea dintre mine și clienții mei este lină și prietenoasă.

Cu alte cuvinte, echipa de la Servhost  m-a surprins total, într-un mod extrem de  plăcut! Simt că site-ul meu mă ajută cu adevărat să-mi cresc afacerea.

Intrebare: Ce ai apreciat cel mai mult la aceasta colaborare?

Răspuns: Aș spune în câteva cuvinte că cel mai mult am apreciat că am  primit servicii personalizate direct pe nevoile mele:

  • Am primit 3 variante de opțiuni potrivite cu business-ul meu pentru tema site-ului. Mi-a fost foarte ușor să aleg în 10 minute pe aceea care corespundea cel mai bine cu ceea ce vroiam eu.
  • Am avut o persoana dedicata care s-a ocupat de proiect de la inceput pana la sfarsit.
  • Am beneficiat de consultanta pentru crearea unui site care sa-mi transforme vizitatorii in clienti
  • M-am bucurat să aflu că Platforma WordPress are modul SEO încorporat în care introduci cuvintele cheie. Asta ajută ca site-ul să apară în căutări fiindcă Google indexeaza articolul. Mi s-a părut foarte tare că atunci cand termin de scris un articol, primesc deja în partea de jos a lui sugestii de optimizare astfel încât să corespundă SEO și din punct de vedere al lizibilității. In site-ul vechi nu exista acest lucru și nu aș fi știut niciodată cum să fac SEO la un articol.

De curand am implinit 2 ani de zile de cand fac ceea ce îmi place. Ca si perceptie, am avut impresia că au trecut de fapt 3 ani de zile, datorita faptului ca am trecut printr-un proces de invatare legat de partea de marketing, de promovare, de creare a unor materiale de curs.

Freelancing-ul este un drum provocator în care înveți tot timpul și în mod cert, nu te plictisești niciodată.

Date de contact: Daniela Floroiu

www.Daniela-Floroiu.ro

https://www.facebook.com/Daniela.Floroiu.Life.Coaching/

Email: coaching@Daniela-Floroiu.ro

La final te rog sa imi lasi un comentariu in care sa imi spui experienta ta cand ai inceput ceva pe cont propriu.

Cu drag,

Ninel

Dăm startul afacerii tale online?

Despre Ninel Decu

Sunt tatăl a doi copii, autor de cursuri online, mentor, iar împreună cu soția mea am fondat în 2008 compania SERVHOST. În 2023 am depășit bariera de 1000 de clienți activi, în cadrul companiei SERVHOST. Sunt autorul a două cursuri online: ”Primii pași în WordPress” și “Cum să creezi un Funnel de Vânzare de la 0”. Ambele mi-au generat vânzări de câteva mii de EURO.